Papa Francisc: Tot ceea ce a înflorit pe copac, trăieşte din ceea ce zace îngropat

0

Papa Francisc a ținut slujba din Piața San Pietro și, după rugăciunea „Îngerul Domnului”, a făcut un apel la tineri să își respecte bunicii și să îi ajute în aceste vremuri grele, din cauza pandemiei de coronavirus.

În data de 26 iulie, Biserica i-a comemorat liturgic pe sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Preacuratei Fecioare Maria şi bunicii lui Isus Hristos.

Sfântul Părinte i-a îndemnat pe nepoţi să nu-şi uite bunicii, mai ales în această perioadă de pandemie, cerându-le să-şi exprime afecţiunea faţă de bunici şi să-şi folosească imaginaţia astfel încât să găsească modalităţi de contact cu bunicii, încât aceştia să nu se simtă singuri, scrie vaticannews.va.

Ei sunt rădăcinile voastre. Un pom smuls din rădăcini nu creşte, nu înfloreşte şi nu rodeşte. De aceea, este importantă uniunea, legătura cu rădăcinile voastre, a spus pontiful.

Papa Francisca fost inspirat de poetul argentinian Francisco Luis Bernárdez (1900 – 1978) care, într-una din poeziile sale spune: „Tot ceea ce a înflorit pe copac, trăieşte din ceea ce zace îngropat”. 

Suveranul Pontif l-a citat pe acesta şi în cadrul călătoriei din Irlanda, în zilele de 25 şi 26 august 2018, cu ocazia celei de-a IX-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. 

În urmă cu câteva luni, cineva mi-a spus că ne pierdem capacitatea de a iubi. Lent, dar în mod decis, uităm limbajul direct al unei mângâieri, forţa duioşiei. Pare că acest cuvânt – duioşie – a fost scos din dicţionar. Nu va putea exista o revoluţie a iubirii fără revoluţia duioşiei! Prin exemplul vostru, fie ca fiii voştri să fie călăuziţi să devină o generaţie mai grijulie, mai iubitoare, mai plină de credinţă, pentru reînnoirea Bisericii şi a întregii societăţi irlandeze, a afirmat Papa Francisc.

De când a început pandemia de coronavirus, Suveranul Pontif a susținut mai multe slujbe în care a îndemnat oamenii să se ajute între ei, fiind o situație critică în istorie.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!