Medic specialist: în Italia virusul Covid-19 nu mai există

0

Directorul spitalului San Raffaello, din Milano, Alberto Zangrillo, a făcut un anunț care a zdruncinat sistemul de sănătate din Italia. Acesta susține că, în momentul de față, virusul Covid-19, nu mai este prezent din punct de vedere clinic în țară și că un al doilea val este exclus.

Autoritățile italiene așteaptă mai multe precizări din partea acestuia și îndeamnă populația la prudență.

Cam cu o lună în urmă, auzeam epidemiologii spunând că se tem că la sfârşitul lunii, începutul lui iunie, se va vedea un al doilea val şi cine ştie câte locuri la Terapie Intensivă vor fi. În realitate, din punct de vedere clinic, virusul nu mai există. Spune asta Universitatea Vita e Saluta San Raffaele, o spune un studiu făcut de directorul de virologie, profesorul Clementi, spune asta şi profesorul Silvestri de la Universitatea Emory din Atlanta. Testele efectuate acum, în ultimele zece zile, au o încărcătură virală din punct de vedere cantitativ absolut infimă în comparație cu cele efectuate pe pacienți în urma cu o lună sau două. Spun asta, pe deplin conştient de drama pe care au trăit-o cei care nu au reuşit să învingă virusul. Virusul din punct de vedere clinic nu mai există, a declarat Alberto Zangrillo.

Pandemia de COVID-19 s-a soldat cu aproape 33.500 de morţi în trei luni de zile în Italia, cele mai multe cazuri înregistrându-se în nordul ţării şi în special în regiunea Lombardia, potrivit Agerpres.

Alberto Zangrillo este medicul personal al fostului premier Silvio Berlusconi și l-a ajutat pe acesta în perioade mai grele.

Şeful Consiliului naţional al sănătăţii, Franco Locatelli, s-a declarat „perplex” după ce a auzit afirmaţiile lui Zangrillo.

Ajunge să te uiţi la numărul de noi cazuri pozitive confirmate în fiecare zi pentru a constata persistenţa în Italia a noului coronavirus, a declarat Franco Locatelli.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!