Austria a schimbat tonul față de România
Ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg, a anunțat că dacă vor fi luate măsuri la nivelul UE pentru combaterea imigrației, iar în lunile următoare vor scădea cererile de azil drumul României și Bulgariei către Schengen este liber. Acesta a mărturisit că Austria nu are nimic împotriva celor două state.
Sunt încrezător că vom reuşi să luăm cu adevărat măsuri aici, în următoarele câteva luni, astfel încât cifrele să scadă. Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen. La urma urmei, nu am spus că nu ne putem înţelege pe acest subiect niciodată, ci doar în acest moment, a spus Alexander Schallenberg într-un interviu pentru agenţia austriacă de presă APA.
„Acesta este un proces de discuţie complet normal”, se apără şeful diplomaţiei de la Viena referindu-se la demersul de a bloca extinderea Schengen în cazul României şi Bulgariei. Dacă Austria, ca stat aflat „în centrul continentului”, are cel mai mare număr de cereri de azil din Europa, „atunci ceva nu este în regulă”, a argumentat el. Austria este „înconjurată de state UE şi de state Schengen, cu excepţia Elveţiei şi a Liechtensteinului”. În condiţiile în care ţara se confruntă cu atât de multe cereri de azil, „este legitim să spunem că avem nevoie de sprijin”. Aceasta nu este o problemă bilaterală, ci o problemă „paneuropeană”, a explicat Alexander Schallenberg în interviul acordat agenţiei APA.
Foto: cnn.com