Român infectat cu coronavirus. Unde este internat

0

Un român aflat în Italia este suspect de infecție cu noul virus ucigaș din China. Bărbatul este internat la spital și sunt semne că ar avea acest virus.

Românul lucrează la un hotel unde au fost cazați doi chinezi. El a fost introdus la izolator împreună cu cei doi chinezi, relatează Corriere della Sera.

Bărbatul locuiește într-o localitate situată la 30 de kilometri de Roma și a fost adus la spital cu simptome specifice gripei.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat urgență publică globală și a explicat că adevăratul pericol îl reprezintă posibilitatea ca virusul să sufere noi mutații și să devină și mai patogen, odată cu transmiterea de la om la om.

Autoritățile chineze au anunțat că 42 de persoane au murit în cursul zilei de joi în provincia Hubei din cauza noului coronavirus, iar o altă persoană a murit în provincia Heilongjiang, din nord-estul țării, astfel că numărul total al deceselor se ridică acum la 213, toate înregistrate în China, informează CNN.

Numărul total al persoanelor din China care au luat coronavirusul ajunsese, la sfârșitul zilei de joi, 30 ianuarie, la 9.692. Sunt cu 1.982 mai multe cazuri decât în ziua precedentă și în orice caz mult mai multe decât în cazul epidemiei de SARS din 2003, din Asia.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!