Prințul Harry și Meghan dau în judecată un tabloid britanic
Prințul Harry al Marii Britanii și soția sa, ducesa Meghan de Sussex, au anunțat că vor da în judecată Associated Newspapers, compania mamă a publicației Mail on Sunday pentru că ar fi editat și publicat în mod ilegal materiale despre ducesă.
Din nefericire, soția mea a devenit una dintre recentele victime ale unui tabloid britanic care pornește campanii împotriva unor persoane fără a se gândi la consecințe – o campanie care a escaladat în ultimul an, în timpul sarcinii sale și în timpul creșterii fiului nostru.
Conținutul unei scrisori private a fost publicat în mod ilegal și cu intenția de a manipula cititorii, a declarat prințul Harry printr-un comunicat.
