Mirel Rădoi are zilele numărate la naționala României de fotbal
Naționala României de fotbal a fost umilită de selecționata Norvegiei. Tricolorii au fost învinși cu 4-0 și au un joc foarte slab. Mirel Rădoi și-a criticat jucători și atitudinea avută.
Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, este de părere că doar Victor Pițurcă poate redresa naționala României, fiind nevoie de o mână forte.
După părerea mea, avem o echipă foarte slabă. Nu aș da numai în Radoi, pentru ca fundașii laterali joacă prost. Niciun mijlocaș nu strânge. Înainte, pe vremea lui Iordănescu sau Pițurcă, erai obligat sa nu lași fundașii singuri cu adversarii. Suntem râsul lumii! Nici nu știu dacă, de 50 și ceva de ani de când mă uit la fotbal, am avut momente așa proaste până acum. Puteam să luăm 11-1. Tătărușanu a apărat 5 goluri ca și făcute.
Nu văd ca echipa asta să aibă vreun viitor. Trebuie să se facă ceva, să scoatem 2-3 jucători de valoare. Cel sacrificat e Rădoi și nu are nicio vină. Pițurcă e singurul care ar putea să facă ceva cu naționala în momentul ăsta. Eu l-aș lăsa pe Rădoi, să vedem ce face până la finalul contractului. Rădoi s-a angajat ca să fie victimă, a declarat Dumitru Dragomir pentru gsp.ro.