Donald Trump se află în vizită oficială în Marea Britanie

0

Donald Trump se află în Marea Britanie într-o vizită oficială. Acesta a fost primit cu onoruri la Palatul Buckingham de regina Elisabeta a II-a, prințul Charles și soția lui, Camila. Dacă de oficialități a fost primit cum se cuvine, oamenii în schimb s-au strâns și l-au huiduit.

Donald Trump l-a criticat foarte mult pe primarul Londrei, Sadiq Khan, chiar înainte de ateriare.

Sadiq Khan, cel care a făcut o treabă foarte slabă ca primar al Londrei, a fost obraznic faţă de preşedintele Statelor Unite, de departe cel mai important aliat al Regatului Unit. Este un ratat desăvârşit care ar trebui să se concentreze pe infracţiunile din Londra, nu pe mine, a spus Trump.

Replica primarului nu a întârziat să apară, criticile aduse președintelui SUA fiind destul de dure.

Este vorba despre ceva mult mai serios decât insultele copilăreşti care nu sunt demne de preşedintele Statelor Unite. Sadiq reprezintă valorile progresiste ale Londrei şi ale ţării noastre şi a avertizat că Donald Trump este un exemplu perfect al ameninţării extremei drepte din lume, cea care pune în pericol valori de bază care au definit democraţiile noastre liberale de peste 70 de ani”, a declarat un purtător de cuvânt al primarului Londrei.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!