Guvernul italian a scos armata în stradă de frica coronavirusului

0

Guvenul italian a trimis armata în aşa-numita ”zonă roşie” din nordul ţării, ce cuprinde 11 localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto afectate de epidemia de coronavirus, informează agenţia EFE.

Corpul Carabinierilor din Codogno, format din 40 de militari supraveghează „zona roșie” de unde a pornit virusul, astfel încât nimeni să nu intre sau să plece.

Alături de armată au fost mobilizaţi şi 124 de carabinieri ca unitate de sprijin, plus alţi membri ai forţelor de ordine.

Guvernul de la Roma a adoptat în weekend un decret-lege foarte strict prin care cele 11 localităţi sunt plasate în carantină, nerespectarea acesteia fiind pasibilă cu sancţiuni ce pot merge până la trei luni de închisoare.

Nici intrarea, nici ieşirea nu vor fi autorizate, cu excepţia derogărilor speciale, a declarat premierul Giuseppe Conte.

Numărul cazurilor de infecție cu coronavirus a ajuns în Italia la 283, dintre care şapte decese. Regiunile cele mai afectate sunt Lombardia şi Veneto, dar s-au înregistrat de asemenea cazuri în Alto Adigio, Toscana şi Sicilia.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!