Un cățel orb, rasa Saint-Bernard, a fost salvat de pompieri dintr-un lac

0

În România, în ultima perioadă, începem să vedem din ce în ce mai multă atenție pentru animalele în suferință. Un exemplu demn de relatat a avut loc în Giurgiu, unde pompierii au intervenit pentru al salva dintr-un lac pe Slash, un Saint Bernard nevăzător.

Cățelul voios că se află în libertate s-a jucat și, din cauza faptului că nu vede, a alunecat de pe mal și a căzut în lac. Pompierii au fost chemați chiar de stăpânul lui Slash, care a stat cu sufletul la gură până și-a văzut animăluțul în siguranță.

Deși era foarte speriat de ceea ce i se întâmplă, câinele a avut încredere în pompierii care au coborât pentru a-l scoate din apă și s-a ghidat după vocea lor până când a ajuns într-un loc în care s-a simțit în siguranță.

Pentru colegii noștri din cadrul Detașamentului Bolintin Deal a fost o misiune inedită, de care își vor aminti mult timp de acum înainte, au scris cei de la ISU Giurgiu în comunicat.

Cățelul este acum în afara oricărui pericol. Atât stăpânul, cât și Slash sunt bucuroși că pot să petreacă în continuare timp împreună.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!