„Copile, nu te pune cu ei că te fac praf”
România ar trebui considerată țara tuturor posibilităților, ci nu Statele Unite ale Americii. De ce acest lucru? Simplu, pentru că un cizmar poate ajunge președintele țării, iar în zilele noastre toți incompetentii dețin funcții de conducere cu sute și mii de angajați în subordine.
Mai mult ca sigur, suntem una dintre puținele țări de pe planetă unde angajații sunt mai deștepți ca șefii. Pare o situație incredibilă, însă adevărată, fiindcă toate partidele politice și-au promovat toți proștii în funcții publice. Pe sistemul, pleacă ai noștri vin ai vostri, România a stagnat la capitolul dezvoltare, fiindcă persoanele care ajung să ia decizii pentru toată lumea sunt depășiți de funcții.
Pentru a vedea că în politică totul este posibil, să nu uităm că PSD a promovat-o ca premier pe Viorica Dăncilă. Nici PNL nu este departe de PSD, iar în ultimele zile am văzut cum oamenii competenți sunt dați afară, doar pentru a face locul oamenilor din partid.
Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație. La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai bătrâni și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia, scriu cei de la g4media.ro.
După o perioadă în care a stat și a reflectat, Ovidiu Ianculescu și-a dat seama că trebuie să riposteze și a făcut totul public.
Ca urmare a acuzațiilor lansate în spațiul public conducerea Apelor Românie a venit cu un comunicat de presă, prezentat de Agerpres.
Ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media, facem următoarele precizări:
Conform Statului de organizare şi funcţionare al Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR), respectiv HG nr. 1176/2005, directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române”, potrivit art.28, alin.3: „Directorul general numeşte, suspendă sau eliberează din funcţie conducătorii unităţilor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. b), respectând condiţiile din fişa postului şi legislaţia în vigoare”. Unităţile prevăzute la art. 11 sunt administraţiile bazinale de apă, instituţii publice şi unităţi din subordinea ANAR cu personalitate juridică. Conform aceluiaşi act normativ, Administraţiile Bazinale de Apă (ABA) au în structura lor sistemele de gospodărire a apelor şi sistemele hidrotehnice, unităţi fără personalitate juridică.
Prin urmare, directorul general al ANAR nu poate numi, suspenda sau elibera din funcţie personalul de conducere din cadrul Sistemelor de Gospodărire a Apelor (SGA) care nu are personalitate juridică şi este în subordinea Administraţiilor Bazinale de Apă. În concluzie, acest lucru este realizat doar de către directorii Administraţiilor Bazinale de Apă în subordinea cărora se află acele sisteme de gospodărire a apelor.
În speţă, demisia domnului Ovidiu Ianculescu a fost un act benevol, care a fost aprobat de către directorul Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, Cristian Bratanovici, în funcţie la data când acesta şi-a înaintat această demisie, respectiv în luna februarie a acestui an.
Menţionăm faptul că domnul Ovidiu Ianculescu a fost numit în funcţie în anul 2017, fără concurs, pe postul de inginer-şef şi promovat în anul 2019, prin concurs, pe postul de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, de către directorul de la acea vreme al Administraţiei Bazinale de Apă Mureş, respectiv domnul Cristian Bratanovici.
În ceea ce îl priveşte pe Cristian Bratanovici acesta a susţinut concursul pentru ocuparea postului de director ABA Mureş pe 16.05.2018, exercitând această funcţie până în luna octombrie 2019 când i-au fost delegate sarcini şi responsabilităţi ca director general adjunct al ANAR până pe data de 01.10.2020. Pe 03.02.2020 i s-au retras atribuţiile de director general adjunct ANAR, revenind pe postul deţinut anterior de director ABA Mureş. Începând cu data de 7.02.2020 ocupă postul de director tehnic al acestei administraţii bazinale, conform solicitării sale de retragere a atribuţiilor de director ABA Mureş.
Cristian Bratanovici face obiectul unui dosar de cercetare penală pentru luare de mită.
Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a transmis către conducerea Administraţiei Naţionale „Apele Române” solicitarea prin care s-a cerut detaşarea unei persoane pentru funcţia de inginer-şef în cadrul SGA Maramureş, pe o perioadă de 12 luni. ANAR a redirecţionat solicitarea către toate Administraţiile Bazinale de Apă. În urma centralizării răspunsurilor, Administraţia Bazinală de Apă Mureş l-a nominalizat pe domnul Ovidiu Ianculescu care a fost detaşat pe funcţia de inginer-şef pentru perioada 9.11.2020-8.11.2021 în cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.
Noul director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureş, Ionuţ Cengher, este detaşat de la Senatul României pe acest post la ABA Mureş din februarie 2020. Acestuia îi vor fi reanalizate competenţele.
Menţionăm că potrivit legislaţiei în vigoare, pe durata stării de alertă, în România, nu se pot organiza concursuri pentru ocuparea funcţiilor în instituţiile publice.
Sursă: recorder.ro