Simona Halep vrea să se retragă din tenis

0

Simona Halep va participa la turneul din Dubai. Aceasta a decis să îl ia alături și pe iubitul Toni Iuruc.

Sportiva noastră a închiriat mai multe camere pentru staff-ul tehnic și un apartament pentru ea și Toni. Cei doi au fost în multe vacanțe exotice, însă Dubai-ul are un farmec aparte.

Simona Halep se află într-o formă sportivă bună și este convinsă că va face o figură frumoasă în Dubai.

Surse apropiate Simonei au declarat că aceasta nu mai are mut timp de stat în tenis, fiind tot mai aproape de o retragere.

Simona Halep va mai juca tenis până în 2022. După, este decisă să renunțe la sportul de performanță. O face de dragul familiei, vrea neapărat să se așeze la casa ei, să nu se mai streseze cu zecile, sutele, de plecări prin toată lumea. Peste trei ani va avea 31, se va îndrepta spre 32 și, cum își dorește o familie mare, trebuie să renunțe la performanță.

Simona își dorește minumum trei copii, iar Toni, după ce au discutat pe acest subiect, s-a lăsat convins de avantajele de a avea o familie atât de numeroasă. Evident, copiii lor nu vor apărea acum, Simona este decisă să mai joace tenis la nivel înalt încă maximum trei ani, a mărturisit o sursă apropiată Simonei pentru wowbiz.ro.

Conform informațiilor Simona Halep și Toni Iuruc au stabilit data nunții și o vor face publică în curând.

Simona Halep și Toni Iuruc au decis data la care își vor anunța, oficial, logodna. Se va petrece curând, dar, probabil, așteaptă un moment foarte bun pentru ea. Și-ar fi dorit să anunțe că se logodesc imediat după Australia, dar ea voia să facă pasul cu pricina doar dacă ar fi ajuns în finală, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat, iar Simona a fost foarte dezamăgită din cauza meciului pierdut.

Ea, înainte de Toni, era stresată când venea vorba de întemeierea unei familii. Este visul ei din copilărie, și-a dorit întotdeauna să se vadă în rol de soție și de mamă. Acum, de când e cu Toni, știe că i se va îndeplini visul și, probabil de aceea, este mult mai relaxată. Iar asta se vede și când vine vorba de sport, de performanță, reușește să intre în teren mai relaxată și mai focusată ca oricând. Probabil de aceea va avea, acum, în următoarea perioadă, și performanțe de ținut minte, a mai spus sursa citată.

Conform ultimelor zvonuri, nunta va avea loc în 2020, în Constanța, după US Open.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!