În București, nu mai sunt locuri la ATI pentru persoanele cu coronavirus

0

Pandemia de coronavirus este tot mai critică în România. Potrivit datelor oficiale, în București nu mai există paturi la terapie intensivă pentru pacienții bolnavi de Covid-19. În ultima perioadă, țara noastră înregistrează aproape în fiecare zi aproximativ 10.000 de cazuri noi, la fiecare 24 de ore.

Pacienții grav bolnavi au ajuns să fie transportați din Capitală, cu un avion militar, la spitale din Iași și Bacău. Managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a explicat la Digi24 cum s-a ajuns la această situație critică.

La Babeș putem primi pacienți, dar la ATI nu.

Acum două zile, a trebuit să cerem și am obținut transferul unei paciente pentru care nu era loc liber în Babeș, a ajuns la ATI Craiova în stare bună, în prezent, starea ei este echilibrată.

Nu avem foarte des astfel de situații, până acum nu avut probleme pe care să nu le rezolvăm în București.

Nu mai putem face rulajul ca acum câteva săptămâni, când știam că după câteva zile se puteau externa pacienții. Din acest motiv s-a aglomerat ATI și este dificil, deoarece acești pacienți pot sta până la trei săptămâni, a explicat managerul Institutului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, sursei citate mai sus.

Cu toate acestea, se vede lumina de la capătul tunelului, potrivit premierului Ludovic Orban. România se pregătește intens pentru noul vaccin împotriva coronavirusului, care ar putea ajunge în țară chiar în a doua jumătate a lunii decembrie.

Doctorul Valeriu Gheorghiță este responsabil de campania de vaccinare anti-Covid-19, la nivel național. Medicul a mărturisit care sunt criteriile prioritare de care se va ține cont pentru imunizarea în România.

Campania de vaccinare din România va fi derulată în concordanță cu ce se întâmplă la nivel european. Ea este armonizată și compatibilă cu strategia europeană de vaccinare împotriva Sars-CoV-2.
În funcție de disponibilitatea vaccinurilor, sunt prevăzute în paralel mai multe grupe populaționale prioritizate. În mod deosebit, vorbim de lucrătorii din sistemul de sănătate, atât din sistemul public cât și cel privat, la care se adaugă îngrijitorii din serviciile sociale, centrele de îngrijire pentru bolnavii cu dizabilități, pentru creșe, centre de îngrijire pe termen lung, căminele de bătrâni, la care se adaugă acele activități esențiale, critice pentru funcționarea normală a oricărei societăți. Aceste activități critice sunt definite de OMS, iar pe noi ne interesează să protejăm activitatea în sine. Aici ar intra activități din domeniul apărării, securității naționale, transporturilor, energie, furnizare distribuție de alimente, apă potabilă, management de deșeuri, învățământ. Sunt principalele activități critice fără de care noi nu putem funcționa ca societate.
În paralel demarăm campanie de comunicare și informare, pentru că este cât se poate de evidentă nevoia unei informări transparente a beneficiilor, riscurilor și tot ceea ce înseamnă importanța vaccinării în momentul de față. Este categoric cea mai rapidă măsură prin care noi putem să ne reîntoarcem la normalitate, la o viață socială, personală, la reluarea activităților economice și până la urmă protejarea sistemului medical și a cetățeanului, a explicat medicul Valeriu Gheorghiță, la Digi24.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!