Dragoș Săvulescu, prins în Italia la Napoli

0

Afaceristul Dragoș Săvulescu, fost acționar la Dinamo, a fost prins în străinătate după ce fugise din țară fiindcă fusese condamnat de Curtea de Apel București în dosarul retrocedărilor ilegale împreună cu Radu Mazăre.

Săvulescu a fugit din țară, înainte ca magistrații să-l condamne. El a fost prins de poliție în Italia la Napoli. După ce toate actele de extrădare vor fi gata acesta va fi adus în România pentru executarea pedepsei.

Câți ani are de executat?

Fostul acţionar al clubului Dinamo a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării plajelor și fusese dat în urmărire internațională imediat după decizie.

În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Radu Mazăre – 9 ani de închisoare, iar Cristian Borcea şi fostul preşedinte al CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu la câte 5 ani de închisoare. Nu mai puțin de 30 de persoane au fost condamnate în acest dosar.

Ce spunea Dragoș Săvulescu?

Omul de afaceri a afirmat la vremea respectivă că toți banii lui sunt făcuți legal, însă fuge din țară fiindcă nu are încredere în sistemul de justiție.

Îmi susţin total nevinovăţia şi consider că sentinţa de condamnare dată, cel puţin în cazul meu, în Dosarul retrocedărilor este profund nelegală şi abuzivă! În acest sens am adus succint, desigur nu la un nivel profesional, nişte argumente în acest sens – cred eu – demne de luat în seamă! Acestea sunt doar câteva, sigur că există şi alte argumente în acest sens ce vor fi explicate şi completate profesional de către avocaţi! Acestea vor fi folosite însă odată cu demararea căilor extraordinare de atac, că şi în faţa altor instanţe internaţionale. În mod evident, mulţi alţi inculpaţi au, la rândul lor, serioase argumente de susţinere a afirmaţiilor mele!, spunea Dragoș Săvulescu.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!