Centrala de la Cernavodă se va moderniza

0

Centrala de la Cernavodă va intra într-un proces de modernizare. Premierul Ludovic Orban s-a deplasat la fața locului și a anunțat că vor fi investiți 8-9 miliarde de euro pentru îmbunătățirea reactoarelor 1, 3 și 4.

Pentru centrala nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea reactorului 1, de asemenea investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea guvernului nostru există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euroatlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară, pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României, a spus Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Investițiile vor avea un impact major în economia românească, iar acest lucru se va vedea în anii care vor urma. Șeful Guvernului a declarat că o echipă guvernamentală va supraveghea modernizarea centralei.

În cel mai scurt timp, ca urmare a constituirii unei echipe la nivel guvernamental, mandatată să exploreze cele mai bune variante pentru realizarea investiţiilor, vom negocia şi vom semna acorduri astfel încât să putem să demarăm aceste investiţii fundamentale pentru România.

De asemenea, este de mare interes investiţia în instalaţia de detritiere, pentru realizarea de tritiu, şi, în mod evident, este de mare interes şi utilizarea izotopului Cobalt 60, de asemenea un produs extrem de util şi de căutat, care poate să genereze avantaje economice pentru România, a adăugat premierul conform sursei citate mai sus.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!