Cea mai bună fotografie a anului ne prezintă o dramă umană

0

Spaniol Antonio Aragón Renuncio a realizat cea mai bună fotografie a anului prezentând un copil care doarme într-o casă prăbuşită pe o plajă din Ghana. Artistul a încercat să tragă un semnal de alarmă cu această poză cu privire la creșterea nivelului mării în țările din Africa de Vest, fenomen care obligă mii de oameni să-și părăsească locuințele.

Spaniolul a obținut cu această fotografie a obținut un premiu de 10.000 de lire sterline în cadrul concursului Fotograful de Mediu al Anului, ajuns la a 14-a ediție. Câștigătorii au fost anunțați la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow.

Antonio Aragón Renuncio a mărturisit povestea din spatele fotografiei și realitățile dure pe care le întâlnește în Africa.

Fotografia este o scuză, o scuză bună, pentru a trăi personal anumite realități ascunse. Când fac poze, încerc să fiu concentrat să fac treaba în cel mai bun mod posibil. Camera este un mare zid împotriva emoțiilor. O barieră care cred că este foarte necesară. Altfel, lacrimile nu te-ar lăsa să te concentrezi de cele mai multe ori. Când te culci, e altă treabă…

Să lucrezi în această parte a planetei, acoperind probleme sensibile, este foarte complicat. Suntem martori incomozi care trebuie reduși la tăcere.

Lucrând pe plaja Afiadenyigba, am întâlnit doi copii care munceau ca să extragă nisip din mare, care ajungea să fie vândut ca material de construcție. O activitate ilegală și aspru pedepsită de autorități. Cei doi copii erau Francis, de 14 ani, și Eli, de 10 ani. După ce le-am făcut fotografii cu saci cu nisip mai grei decât ei, i-am întrebat de ce nu sunt la școală.

Mi-au spus că tatăl lor era bolnav și că au fost nevoiti să meargă pe plajă să lucreze, ca să poată câștiga niște bani pentru hrana familiei. De asemenea, mama lor nu avea bani să le plătească taxele școlare. Cred că acestea sunt realitățile dure care mă fac să revin acolo.

Mi-ar plăcea ca această imagine să pună pe gânduri cât mai mulți oameni, chiar dacă doar pentru o clipă. Facem fotografii ca semnal de alarmă despre o problemă sau o situație specifică. Dacă reușesc să fac pe cineva atent măcar cinci secunde, înseamnă că munca mea nu a fost degeaba.

Nu sunt foarte optimist cu privire la viitorul acestui copil, deși sper ca oamenii să reacționeze și el să primească șanse mai mari în viață decât are acum.

Problema eroziunii de coastă în această parte a lumii se înrăutățește în fiecare an și nu are soluții. Nivelul mării în largul coastei Togo și al altor țări din Africa de Vest continuă să crească și să înghită totul în calea lor.

Eroziunea marină distruge zeci de metri de pământ în fiecare an.

Ca urmare a acestei probleme globale de mediu, mii de oameni (în principal femei și copii) au fost deja forțați să-și părăsească casele și să migreze pentru a evita o moarte sigură, a povestit fotograful, potrivit ciwem.org.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!