Smiley a anunțat că se mută din țară

0

Smiley, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de muzică ușoară din România, a anunțat că se mută din țară. Din fericire pentru fanii lui, această decizie este pentru o scurtă perioadă, având o serie de proiecte peste ocean.

Timp de două luni și jumătate, acesta se va muta împreună cu echipa sa în Los Angeles, Statele Unite ale Americii. Acolo, Smiley va compune și va produce muzică pentru unele dintre cele mai grele nume din industria muzicală la nivel mondial.

Una dintre cele mai mari bucurii ale vieții mele este să compun și să fac muzică în studio. Anul 2020 va fi împărțit în două, în prima jumătate voi compune muzică și în a doua jumătate o voi cânta. Muzica este un limbaj internațional, așa că mă bucur că o pot face în teritorii diverse, mai ales că fiecare sesiune, fie că este în America sau în altă parte, fiecare zi de lucru cu scriitori mari e un proces de învățare, face parte din evoluția noastră ca profesioniști și ca oameni. Așa că mă așteaptă niște luni pline de întâlniri mari și de lucru intens la producții și proiecte interesante alături de producători foarte apreciați și ascultați în întreaga lume, a scris Smiley pe Facebook.

Vedeta de la Pro TV este încântată de proiectele pe care le are în Los Angeles. Potrivit lui Smiley, în perioada următoare vor fi lansări importante de melodii atât în Marea Britanie cât și în SUA.

Îmi doresc ca producătorii și scriitorii de la HaHaHa Production să aibă șansa să reușească la nivel internațional, ei sunt deja căutați și așteptați în multe proiecte mari. Abia așteptăm să ascultați și voi ce facem, pentru că urmează un an cu lansări importante în UK, în America și nu numai. Așa că fiți cu ochii pe canalul meu de YouTube, pe paginile mele de socializare unde va voi arăta parte din munca noastră, e o poveste ce merită urmărită și pe care o vom spune în episoade și în lansări, a adăugat artistul.

Viața profesională a lui Smiley este una împlinită la fel ca și cea personală. Artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Gina Pistol.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!