PNL va depune, marți, moțiunea de cenzură

0

Partidul Național Liberal a decis să depună moțiunea de cenzură, marți 1 octombrie, pentru ca pe 8-9 octombrie Guvernul să fie demis.

Deputatul PNL Ioan Cupșa a afirmat că inclusiv membrii PSD au semnat pentru căderea Executivului.

Trebuie să subliniem faptul că cei care au semnat această moţiune de cenzură – sunt 237 de parlamentari – au făcut un angajament scris, practic. Un angajament pe care şi l-au asumat în faţa cetăţenilor României, nu în faţa noastră, a celor de la PNL. Să sperăm că nu îşi vor schimba opinia, astfel încât guvernul Dăncilă să fie demis.

Astfel am strâns pentru moţiunea de cenzură 237 de semnături, unele dintre ele, în număr mic, e adevărat, 3 – 4, provin chiar dintre cei care încă mai sunt membri ai PSD. Subliniez reuşita noastră de până acum. Nu a fost uşor. Am fost presaţi în ultimele săptămâni să depunem cât mai repede această moţiune de cenzură, ne-au presat chiar şi cei de la PSD, sperând să ne prindă nepregătiţi pentru momentul moţiunii de cenzură. Am ales înţelept, să-i strângem pe toţi lângă noi, pe cei care înţeleg că acest guvern trebuie să plece, că PSD trebuie să treacă în opoziţie.

Astfel marţi probabil, e posibil şi luni, dar marţi se depune această moţiune la Parlament, urmând ca în cel mult cinci zile să se dea citire acestei moţiuni, iar în următoarele trei zile să fie supusă şi la vot. Altfel spus s-ar putea ca în data 8, cel târziu 9 octombrie, Guvernul Dăncilă să fie aruncat la groapa de gunoi a istoriei, a declarat deputatul Ioan Cupşa.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!