Piața muncii schimbată radical de Raluca Turcan

0

Ministerul Muncii propune măsuri de sprijin pentru şomerii şi pentru beneficiarii de ajutor social care se angajează, pentru angajatorii persoanelor cu dizabilităţi, dar şi utilizarea semnăturii electronice la angajare precum şi în relaţiile angajatorului cu instituţii publice. De asemenea, ministerul vizează şi reglementări referitoare la telemuncă, în condiţiile în care numărul contractelor cu clauză de telemuncă a crescut de 8 ori faţă de perioada similară a anului trecut. În cazul microîntreprinderilo cu cel mult 9 angajaţi, ar urma să fie redusă birocraţia legată de fişa postului, condica de prezenţă şi regulamentul intern. Planul de măsuri urmează să fie prezentat de ministrul Muncii Raluca Turcan în şedinţa de Guvern programată joi, la ora 13:00, relatează News.ro.

– Pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj care se angajează cu normă întreagă în termen de 6 luni de la data stabilirii dreptului la indemnizaţia de şomaj se acordă o sumă lunară reprezentând 50% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, în prezent procentul fiind de 30%.

– Menţinerea acordării ajutorului social pentru o perioadă de 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane beneficiare de ajutor social apte de muncă, cu condiţia încheierii unui raport de muncă pe o perioadă de cel puţin 12 luni.

– Angajatorii care menţin contractele individuale de muncă încheiate cu persoanele cu dizabilităţi primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni consecutive, pentru fiecare persoană din această categorie, un sprijin financiar de 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

– 50% din salariu, dar nu mai mult de 1250 lei, timp de 12 luni, pentru încadrarea în muncă pe perioadă nedeterminată în perioada stării de urgenţă sau de alertă, a persoanelor care beneficiază de pensie de invaliditate de gradul III, se arată într-un document.

Alte măsuri vizează sprijinirea mediului de afaceri, prin digitalizare şi debirocratizare. Una dintre acestea se referă la modificări care vor permite ca. la încheierea contractului individual de muncă, angajatul şu angajatorul să utilizeze semnătura electronică , fără ca acest lucru să poată fi impus angajatului de către angajator. De asemenea, angajatorul va putea folosi semnătura electronică şi în raporturile cu instituţiile publice, la întocmirea documentelor din domeniul relaţiilor de muncă. Pe de altă parte, angajatul nu va putea fi obligat să utilizeze semnătura electronică, dar părţile au obligaţia să folosească acelaşi tip de semnătură la încheierea unui act, potrivit stiripesurse.ro.

O altă măsură vizează microîntreprinderile cu maxim 9 angajaţi, care reprezintă peste 445 000 în total – şi va fi instituită printr-o modificare a Codului Muncii, care va elimina obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern. Specificarea atribuţiilor postului se va putea face verbal, iar evidenţa orelor de muncă va fi făcută în condiţiile stabilite cu angajatul prin acord scris.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!