Marius Budăi, vești bune pentru salariații bugetari
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că salariile bugetarilor nu vor fi înghețate și se vor efectua angajări în Educație și Sănătate, în continuare. Acesta a mărturisit că statul va interveni pentru o perioadă scurtă de timp până când legea salarizării va fi gata.
„Pe o perioadă de câteva luni să nu mai fie intervenție asupra legii salarizării. Suntem într-un contract cu Banca Mondială. Punem la dispoziția Băncii Mondiale datele, astfel încât să avem oglinda unde suntem acum și să știm ce măsuri să luăm. Deci nu vorbim de o înghețare a salariilor, ci vorbim de o neintervenție pe o perioadă limitată. Se vor efectua angajări în Educație și Sănătate. Acolo vor fi excepții. Mai mult, vor fi excepții la persoanele cu dizabilități”, a afirmat Marius Budăi, potrivit stiripesurse.ro.
„Acolo unde este nevoie de o intervenție, ați văzut acele echilibrări între sporurile venite din fonduri europene și PNRR, coaliția a înțeles și a intervenit pentru a nu avea scurgeri de personal dintr-o parte în alta, dar nu vorbim de majorarea salariului din lună în lună, pentru că suntem în luna aprilie și am majorat salariile în luna ianuarie, ci vorbim o neintervenție asupra legii salarizării, astfel încât analiza de impact pe care o avem când plecăm în analiza finală pentru a crea noua lege a salarizării să nu fie modificată pe parcurs”, a adaugat Budăi.