
Klaus Iohannis a promulgat o strategie națională pentru combaterea cancerului
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat la Palatul Cotroceni Planul național pentru prevenirea și combaterea cancerului. Această maladie necruțătoare face foarte multe victime în țara noastră, în fiecare an și este nevoie de o strategie comună care să ajute pacienții.
Apreciez foarte mult modul în care toți cei cu responsabilități în promovarea actului normativ au înțeles apelul transmis în urmă cu mai puțin de 11 luni, cu ocazia lansării proiectului acestui plan. Maniera în care autoritățile, specialiștii și pacienții au colaborat pentru ca acest demers să fie finalizat reprezintă un standard de bune practici, care merită multiplicat nu doar în sănătate, ci și în multe alte domenii. Am urmărit îndeaproape parcursul proiectului și mă bucur să constat că interesul pacientului a fost prioritar. Sănătatea nu este și nu trebuie să reprezinte niciodată o miză electorală sau un prilej pentru demagogie și oportunism politic. Starea de sănătate a unei națiuni este un vector indiscutabil pentru progres și, din această perspectivă, se impune ca politicile publice în acest domeniu să fie bine fundamentate. Vă asigur că mă voi implica, ori de câte ori voi considera că este nevoie, în corectarea unor situații incorect gestionate, care pun în pericol îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare a României, a declarat Klaus Iohannis.