Florin Cîțu negociază cu UE deficitul bugetar al României

0

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că Executivul Uniunii Europene va accepta programul Guvernului Român de a reduce deficitul bugetar sub 3% până în 2022.

Din discuțiile purtate reprezentanții de la Bruxelles s-au arătat de acord cu planul de scădere a deficitului în perioada 2020-2022.

Procedura presupune ca România să prezinte o serie de măsuri de corectare a deficitului sub 3%. Va fi o decizie luată în martie, iar până în septembrie trebuie să prezentăm aceste măsuri. În strategia fiscal-bugetară am arătat că România aduce deficitul bugetar pe ESA sub 3% în 2022. Acesta este obiectivul meu de a convinge Comisia Europeană că mai repede de atât nu se poate fără un cost major pentru economie.

Din semnalele pe care le am, din discuţiile pe care le am cu Comisia Europeană, Comisia Europeană va accepta această traiectorie a noastră, gradual, de reducere a deficitului. Ceea ce înseamnă, de fapt, o reducere a stimulului fiscal din economie, gradual. Nu să apăsăm pe pedală dintr-odată să aruncăm, să dăm cu economia de gard, a spus Florin Cîţu, la Realitatea Plus.

Șeful de la Finanțe a mărturisit că economia va fi frânată ușor pentru a ne încadra în ținta de deficit bugetar.

Faptul că am venit din primul moment şi am prezentat transparent situaţia, era a doua sau a treia zi de mandat, au văzut care e situaţia reală. Vom găsi soluţiile să reducem deficitul în perioada următoare. Sunt soluţiile noastre pe care ei le vor accepta în viitor şi veţi vedea după aceea că şi Consiliul Fiscal îşi va schimba opinia. Eu cred că în următoarea perioadă, deficitele estimate şi de Comisia Europeană şi de Consiliul Fiscal se vor apropia mai mult ca cifră de ceea ce estimăm noi faţă de ceea ce estimează ei în acest moment, a afirmat Florin Cîţu.

Totodată, Florin Cîțu a anunțat reorganizarea ANAF și o digitalizare a activității acestei instituții.

În următoarele două săptămâni vom aproba şi hotărârea de guvern pentru reorganizarea ANAF şi vom avea un ANAF mai transparent, profesionist şi corect. Această reformă a fost văzută şi de alţi experţi externi şi este direcţia corectă pentru o instituţie fiscală modernă. (…) Am patru proiecte de informatizare pentru ANAF pe care le voi duce la capăt în acest an. ANAF va deveni în 2020 un alt ANAF. Va fi informatizat, se vor lega casele de marcat la sistemul ANAF, a mai spus Cîţu.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!