
Fenomen meteorologic rar. A nins la Bagdad
Oraşul Bagdad a fost acoperit marţi dimineaţă de un strat de zăpadă. Fenomenul este rar în această regiune din Orientul Mijlociu, obişnuită să sufere mai degrabă din cauza căldurii extreme şi care a cunoscut un singur eveniment similar în peste un secol, înregistrat în 2008, informează AFP.
Atunci a fost vorba despre lapoviţă, însă de această dată, mai mulţi centimetri de zăpadă au acoperit automobilele, trotuarele şi frunzele palmierilor.
Zăpada și-a făcut apariția în afară de Bagdad, şi în oraşul sfânt şiit Kerbala, aflat mai la sud faţă de capitala Irakului. Copiii au fost cei care s-au bucurat cel mai mult de fenomenul meteorologic, participând în număr mare la bătăi cu bulgări de zăpadă pe străzile acestor localităţi.
Acest episod de ninsoare se va prelungi până miercuri, a declarat Amer al-Jaberi, directorul Centrului de meteorologie din Bagdad.
Nordul Irakului are o regiune muntoasă și în fiecare an ninge, fiind deschise mai multe staţiuni de schi în Kurdistan. Pe de altă parte în sudul ţării, unde temperaturile depăşesc 50 de grade Celsius pe timpul verii, ninsorile reprezintă un fenomen rarisim.
