
Ana Maria Prodan nu se vede gătind și făcând curat
Ana Maria Prodan a afirmat că ea nu este genul de femeie care să stea acasă și să gătească și să facă curat.
Dacă vrei să faci și carieră, și bani, nu poți să stai acasă și să speli vasele!! Adică n-aș vrea să se supere nicio doamnă pe mine, dar eu sunt o altfel de femeie. De carieră. Eu am ales altceva, a declarat Anamaria Prodan la emisiunea Vorbește lumea, de la Pro TV.
Impresara a mărturisit că nu a fost niciodată în concediu fără copii săi.
N-am avut niciodată o vacanță doar cu Laurențiu. Întotdeauna am mers cu copiii și mi-e foarte drag sa merg cu copiii. Când erau mici îmi era drag că erau mici, acum sunt mari și mă mândresc cu ei. Nu ne place să mergem singuri. Acum tragem noi de ei, că suntem bătrâni, dar încă îi mai obligăm, a spus vedeta.
