17 persoane infectate cu coronavirus în România

0

Până acum, 17 persoane au fost infectate cu Covid-19 în România. Criza provocată de coronavirus a făcut ca autoritățile române să ia o serie de măsuri drastice, printre care oprirea școlilor pentru o săptămână, începând de miercuri 10 martie.

La noi în țară au fost confirmate, până acum, 17 infecții cu Covid-19. Cinci dintre persoane au fost declarați vindecați și au fost externați. Autoritățile române îndeamnă populația să se informeze doar din surse oficiale.

Vârful epidemiei de coronavirus s-ar putea înregistra în aprilie, spune medicul Alexandru Rafila. Acesta a luat în calcul alte coronavirusuri de-a lungul timpului și a ajuns la această concluzie.

Probabil va fi o ciclicitate. China speră să se întâmple ce s-a întâmplat la SARS în 2002. La SARS discutam de o răspândire mai mică.

Aici vorbim de o transmitere pe trei continente. Atunci e mult mai greu, noi tot sperăm. Dacă nu va fi posibilă reducerea drastică a numărului de cazuri în ţările cu transmitere comunitară, atunci o să asistăm la prelungirea de un an, doi ani, practic la gripă, a declarat Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, pentru Mediafax.

Ce recomandă autoritățile române

Recomandările Ministerului Sănătății:

  • Spălați-vă mâinile de multe ori;
  • Evitați contactul cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
  • Nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile;
  • Acoperiți-vă gura și nasul dacă strănutați sau tușiți;
  • Nu luați medicamente antivirale și nici antibiotice decât, în cazul, în care va prescrie medicul;
  • Curățați toate suprafețele cu dezinfectanți pe bază de clor sau alcool;
  • Utilizați masca de protecție doar, în cazul, în care suspectați că sunteți bolnav sau în cazul în care acordați asistență persoanelor bolnave;
  • Sunați la 112 dacă aveți febră, tușiți sau v-ați întors din China sau zonele în carantina din Europa de cel puțin 14 zile;
  • În animalele de companie nu transmit coronavirus.

Recomandările Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor:

  • Evitarea contactului cu persoanele care suferă de infecții respiratorii acute și interzicerea acestora de a veni în contact direct sau indirect cu animalele și produsele de origine animală;
  • Spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun sau cu soluții dezinfectante, în special după contactul direct cu persoanele sau cu animalele bolnave;
  • Evitarea contactului neprotejat cu animalele din ferme sau cu animalele sălbatice;
  • Toate produsele de origine animală în stare crudă (carnea, organe, lapte, etc) trebuie manipulate cu grijă, pentru a evita contaminarea încrucișată cu alimente ce nu necesită gătire, conform bunelor practice de siguranță alimentară;
  • Gătirea termică a cărnii, ouălor, laptelui (produselor și subproduselor de origine animală);
  • Efectuarea de schimburi comerciale doar cu țările libere de Sindrom Acut Respirator Sever – Coronavirus-2 (SARS-COV-2).

Ministrul interimar de Interne Marcel Vela a anunțat măsurile pe care trebuie să le ia unitățile de alimentație publică, în contextul coronavirusului.

Astfel, hipermarketurile, supermarketurile și magazine de cartier trebuie să asigure dezinfecția frecventă a suprafețelor expuse (cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de la uși, butoane de la lifturi etc.), în special în zona caselor de marcat.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!