
Cristina Neagu, încă două sezoane la CSM București
Cristina Neagu a semnat prelungirea contractului cu CSM București cu încă două sezoane.
De patru ori cea mai bună handbalistă a lumi, a ales să joace tot în țară, afirmând că este fericită unde se află acum.
CSM Bucureşti continuă să aibă obiective înalte, iar păstrarea în lotul feminin de handbal a celei mai bune jucătoare a lumii a reprezentat o prioritate. După accidentarea la genunchi suferită la finalul anului 2018, Cristina revine încet, dar sigur, la forma care a consacrat-o. Handbalista de 31 de ani a avut o evoluţie de vis în ultimele meciuri din Liga Campionilor, reuşind să înscrie câte 14 goluri împotriva liderului grupei principale 1, Metz Handball, şi împotriva campioanei Norvegiei, Vipers Kristiansand, s-a arătat în comunicatul CSM Bucureşti.
Cristina Neagu a ajuns la 31 de ani, însă visează să câștige Liga Campionilor la handbal cu o echipă din România. Acesta este, de altfel, și unul dintre motivele pentru care a ales să continue la CSM București.
Nu mai este un secret faptul că una dintre cele mai mari dorinţe ale mele este să câştig Liga Campionilor cu o echipă din România. Am ales să rămân tocmai pentru că am încredere în acest proiect, în această echipă şi am încredere că putem să transformăm în realitate acest vis. Sunt fericită sa joc în continuare în ţară, în faţa acestor suporteri minunaţi care îmi arată dragostea şi aprecierea lor la fiecare meci, şi îi asteptăm în numar mare la fiecare partidă, pentru că sprijinul lor înseamnă foarte mult pentru echipa noastră, a declarat Cristina Neagu.
Realizări sportive Cristina Neagu
Printr cele mai importante realizări ale Cristinei Neagu se numără: câştigătoare a Ligii Campionilor (2015), finalist şi medaliată cu bronz în aceeaşi competiţie, precum şi dublă medaliată cu bronz la Campionatul Mondial, respectiv cu argint la CE de tineret.
Totodată, ea a fost desemnată de patru ori, de către IHF, cea mai bună jucătoare a lumii, în 2010, 2015, 2016, 2018, iar de către EHF, jucătoarea anului, în 2017 şi 2018.
La nivel naţional, Neagu a fost declarată cea mai bună jucătoare de handbal de şase ori.
