
Răzvan Marin vrea să plece de la Ajax
Fotbalistul Răzvan Marin este disperat de situația în care se află la echipa sa Ajax. Jucătorul nu evoluează mai deloc la formația mare și vrea să aibă o discuție cu șefii clubului.
Am vorbit cu antrenorul de vreo două-trei ori, nu prea mi-a spus nimic concret. Voiam să știu ce se întâmplă, pentru că au fost vreo 5-6 meciuri în care nu jucasem deloc. Mi-a spus să rămân pozitiv, că mă antrenez foarte bine, că o să îmi vină șansa, să am răbdare.
E greu să stai pe bancă, dar nici nu trebuie să iei decizii pripite în astfel de momente. Am vorbit deja cu Pietro (n.r. Pietro Chiodi, impresarul său). I-am zis așa: ‘Măi Pietro, trebuie să vorbim cu ei, să spună dacă au nevoie de mine sau nu. Mai ales că vin meciuri importante pentru echipa națională’.
Deocamdată nu am luat în calcul să plec sau să evoluez în altă parte sub formă de împrumut. Dar poate că vin ei la mine și îmi spun că nu mai au nevoie de mine, cine știe?, a spus Răzvan Marin, pentru Gazetă.
