Vești bune pentru bolnavii de cancer

0

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, doctorul Alexandru Rafila, a declarat că este foarte aproape să apară un vaccin care ar preveni apariția cancerului, dar și tratament pentru vindecarea diverselor forme de cancer.

Da, absolut, putem avea speranţe mari că în următorii ani se vor descoperi vaccinuri (pentru prevenţia apariţia cancerului). Sunt în stadiu destul de avansat de cercetare diverse vaccinuri pentru prevenirea sau pentru tratarea unor forme de cancer. Ştiu că în Israel sunt cercetări avansate în acest domeniu şi să sperăm că se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat, cu care noi o să fim contemporani. OMS are o ţintă încât aceste servicii să poată fi acordate fără să afecteze statusul economic al unei familii. Se consideră că, în situaţia în care costul serviciilor plătite direct de către cetăţeni depăşeşte 15% din totalul costurilor pentru serviciile medicale, atunci începe să fie o problemă. Ea este stringentă dacă depăşeşte 30%. Dacă este până în 15%, este în regulă, între 15% şi 30%, trebuie să ne străduim să nu crească ci, dimpotrivă, să scadă. Peste 30%, este o situaţie foarte periculoasă care pune în pericol statusul social al familiilor şi împiedică alte servicii, cum ar fi accesul la serviciile de educaţie, accesul la alimente de bună calitate, accesul la apă, accesul la condiţii de locuire care să fie satisfăcătoare. Cum vă spuneam, lucrurile acestea trebuie să fie întotdeauna corelate şi trebuie să gândite atunci când se ia o decizie legată de o politică de sănătate.

Gândiţi-vă că acum discutăm de medicină personalizată, în care, în funcţie de profilul genetic al pacientului, poţi să prescrii o anumită moleculă care este extrem de eficientă într-o anumită formă de cancer. Aş mai face o precizare legată de prevenirea cancerului, deoarece cel puţin anumite tipuri de cancer au devenit boli prevenibile prin vaccinare. Gândiţi-vă că avem la dispoziţie vaccinul HPV, care previne în totalitate cancerul de col uterin şi isi demonstrează eficienţa in ţările care au introdus acest program acum 10-11 ani: Australia, Danemarca si altele; practic vaccinarea, previne în totalitate cancerul de col uterin, dar şi alte tipuri de cancer, inclusiv cancere care apar la bărbaţi: cancerul anal, cancerul penian, cancerul oro-faringian; sunt prevenite în bună măsură datorită acestui gest foarte simplu, de a ne vaccina în copilărie. Vaccinul este foarte eficient dacă este administrat în intervalul 10-14 ani, dar se poate administra şi ulterior la femeile active sexual. De el beneficiază atât fetele cât şi băieţii, în multe ţări, a spus doctorul Alexandru Rafila, într-un interviu pentru News.ro

 

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!