
USR l-a anunțat pe Klaus Iohannis că vor avea candidat propriu la Președinție
Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit azi cu cei de la USR în vederea consultărilor pentru punerea în aplicare a referendumului. Până aici nimic nou, președintele urmând să se întâlnească, oricum, cu toate partidele politice pe acest subiect. Ce sare în evidență este faptul că USR-ul a anunțat public, și i-a spus direct și președintelui prin vocea lui Dan Barna, că nu îl va susține pe președinte pentru al doilea mandat și vor avea candidat propriu împreună cu cei de la PLUS.
Reacția lui Klaus Iohannis a fost una pe măsură: ”Foarte bine, ar fi anormal să nu aveți”, le-ar fi spus Președintele celor de la USR, conform digi24.ro.
Sursă foto: usr.ro
