
Traian Băsescu, la cuțite cu Dacian Cioloș
Fostul președinte al României, Traian Băsescu îl acuză, într-o intervenție telefonică la B1 TV, pe Dacian Cioloș că este omul lui lui Macron și are o afinitate pentru Franța.
Mă surprinde că în timp ce vorbește că nu ar vrea să se vorbească la televiziune ci să se vorbească cu el, el devoalează deformat o convorbire absolut privată care s-a petrecut în avionul TAROM de marți dimineață în zborul de la București la Bruxelles. La un moment dat l-am invitat la mine, am rugat stewardesa să îl cheme și l-am invitat lângă mine pentru că era loc liber. Iar discuția nu a avut nicidecum tonul ăsta. Într-adevăr, am discutat despre o posibilă colaborare între toate formațiunile românești, deci toți cei 33 de europarlamentari, lucru pe care l-am spus și ieri la ambasada, unde s-au întâlnit toți europarlamentarii aleși și de aici până la ce spune Dacian, nu îmi place să devoalez discuții private, dar dacă tot a deschis vorba mă văd nevoit să îi amintesc public că discuția s-a axat mare parte din timp pe o explicație pe care el mi-o dădea mie, că nu Macron l-a pus șeful grupului parlamentar, ci a fost el ales așa că a discutat cu toți și a fost un incident cu o doamna care nu știu ce declarație a făcut public și nu a mai fost aleasă ea ci a fost votat el. Deci, obsesia este să fie scos de sub incidența afirmațiilor că este omul lui Macron. A vrut să mă convingă că meritele lui l-au adus la această funcție. Sigur, acum pentru că a deschis subiectul public vă pot spune că după acele 30 de minute de explicații poate s-a convins el. Pe mine nu m-a convins că nu l-a pus Macron, rămân la aceeași părere. Eu aș privi și la slăbiciunile lui, slăbiciuni probabil culturale față de Franța pentru că toți avem într-un fel sau altul o aplecare către o țara sau alta. (…) Și el e căsătorit cu o franțuzoaică, nu are cum să nu fie apropiat de Franța pentru că transferul cultural s-a făcut. Stă cu o bucățică de Franța în casă.
Dacian Cioloș nu poate să spună niciodată că nu e un oportunist perfect și întotdeauna încearcă să obțină maximum de profit pentru el indiferent cât ar trebui să își schimbe atitudinile. Dacian Cioloș a fost susținut de PPE, ar fi fost gata să fie susținut de socialiști, și-a trimis directorul de cabinet la PSD și el a rămas de partea dreaptă în condițiile în care la alegerile trecute a vrut să fie cu un picior într-o parte și altul în alta parte. Ăsta e tipul de om, dar nu înseamnă că nu e un om adaptat vremurilor noastre, a afirmat Traian Băsescu pentru B1TV.
