Șansele României de a intra în spațiul Schengen sunt reduse

0

Șansele ca România să intre în spațiul Schengen sunt tot mai mici, după ce cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a anunțat că țara sa se opune oficial. Cu toate acestea, liderii de la București au anunțat că vor purta discuții până în ultima clipă.

Ministrul de Interne a precizat clar. Nu există o aprobare din partea Austriei pentru extinderea cu Bulgaria și România. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranți ilegali neînregistrați în Austria. Asta înseamnă că au sărit granița externă a Uniunii Europene și au ajuns într-o țară internă, așa cum e Austria. Trebuie întâi să răspundem la aceste întrebări de securitate, a spus Karl Nehammer, potrivit digi24.ro.

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut că se vor purta negocieri politice până în ultima clipă și speră la o decizie favorabilă.

Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI ai miniștrilor de Interne și Justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci încă e nevoie de negocieri, încă se discută pe textul acestei decizii. Suntem angajați să stăm hotărâți până în ultimul moment și să aducem decizia unde o dorim noi. Nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment. În condițiile în care deciziile referitoare la România și Bulgaria nu sunt tocmai identice, nici rezultatele nu pot fi tocmai identice. Nu înseamnă că nu se poate găsi o formulă de decizie convenabilă pentru ambele părți, a spus șeful statului român, potrivit sursei citată mai sus.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!