Noul Cod Rutier vine cu alte reguli

0

Noi legi vor intra în vigoare pentru șoferi. Conform noului Cod Rutier, orice conducător auto care va încălca regulile va fi obligat să susţină din nou examenul teoretic. Doar așa cei care și-au pierdut permisul și-l pot recupera.

De asemenea, o nouă regulă spune că cei care nu au minim 11 clase nu-și pot lua permisul de conducere. Autorităţile au decis acest lucru pentru a stimula elevii să meargă la şcoală, dar şi pentru a reduce semnificativ numărul accidentelor.

După regulile noului Cod Rutier amenzile contravenţionale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, în loc de 48 de ore, ca până acum.

Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veţi putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei. Şi tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist. Eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetăţean şi poliţist!, a transmis Ministerul de Interne.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!