Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu a fost citită

0

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Florin Cîțu a fost citită în plenul Parlamentului. Ea a fost depusă de USR-PLUS și AUR, iar votul va avea loc după 15 septembrie, fiindcă Executivul a depus o contestație la Curtea Constituțională a României.

Ședința din plenul reunit al Parlamentului a început cu un scandal uriaș, după ce Ludovic Orban, și-a delegat atribuțiile către deputatul PNL Florin Roman. Acesta s-a ținut cu mâinile de microfon, în timp ce chestorii trăgeau scaunul de sub el, în încercarea de a conduce ședința plenului reunit.

Premierul Florin Cîțu a declarat că în cazul în care Curtea Constituțională va admite plângerea PNL împotriva moțiunii de cenzură, va cere demisia președinților Parlamentului, Ludovic Orban și Anca Dragu.

Guvernul a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională în privința moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, despre care consideră că a fost depusă nelegal. Dacă Curtea Constituțională ne dă nouă dreptate, voi veni public și voi cere demisia președintelui Camerei Deputaților și Senatului pentru ceea ce au făcut în aceată perioadă, a declarat Florin Cîțu.

Foto: Digi24.ro

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!