Ministrul de Interne, Marcel Vela, face curățenie și la Mehedinți după Caraș-Severin

0

Ministrul de Interne, Marcel Vela, face curățenie la greu în instituția sa. După ce a intrat puternic în județul Caraș-Severin, de data aceasta a venit rândul Mehedințiului.

Ofițerii de poliţie judiciară ai Direcției Generale Anticorupție  – Serviciul Județean Anticorupție Mehedinţi au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă au emis, la data de 22 noiembrie 2019, rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a 3 inculpaţi, agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Mehedinţi, Poliţia Oraşului Baia de Aramă, cercetați pentru săvârșirea unui număr de 22 de fapte penale.

Astfel, unul dintre agenți este cercetat penal pentru 11 infracțiuni, respectiv abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte), fals intelectual (două fapte), sustragere sau distrugerea de probe sau înscrisuri (două fapte), abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, complicitate la fals în declaraţii, participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii, complicitate la uz de fals (câte o faptă).

Cel de-al doilea agent este cercetat pentru săvârșiea unui număr de 7 fapte penale, respectiv două infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, două infracţiuni de participaţie improprie la infracţiunea de fals în declaraţii și câte o infracţiune de fals intelectual, favorizarea făptuitorului și participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals.

De asemenea, cel de-al treilea agent este cercetat pentru 4 fapte penale, respectiv două infracțiuni de fals intelectual și câte o infracțiune de abuz în serviciu și favorizarea făptuitorului.

Dosarul penal a fost inițiat în baza mai multor sesizări din oficiu ale lucrătorilor de poliţie judiciară ai Serviciului Județean Anticorupție Mehedinți, care au fost delegați de procuror să efectueze activități procedurale în cauză.

Ca urmare a cercetărilor s-a reținut că, în perioada aprilie 2018 – martie 2019, cei trei inculpaţi, având calitatea de poliţişti rutieri, cu ocazia depistării în trafic a unor conducători auto ori a cercetării unor accidente rutiere, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Rep.

Astfel, au obținut avantaje pentru persoanele vinovate de săvârşirea abaterilor la regimul rutier, cărora nu le-au mai aplicat sancţiunile contravenționale complementare de reţinere în vederea suspendării a permiselor de conducere.

Totodată, cei trei inculpaţi, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au întocmit înscrisuri oficiale (procese verbale contravenţionale, autorizaţii de reparaţii) în care au atestat împrejurări neconforme cu realitatea și au determinat alte persoane să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţiile privind împrejurările producerii accidentelor rutiere, înscrisurile astfel falsificate fiind încredinţate de cei trei inculpaţi unor persoane în vederea folosirii producerii de consecinţe juridice.

Ofiţerii S.J.A. Mehedinţi au contribuit în mod activ la probarea activităţilor infracţionale care au constat în derularea unui ansamblu de activităţi procedurale complexe, printre care percheziţii domiciliare, percheziţii informatice, ridicări de obiecte şi înscrisuri, audieri de martori, suspecţi şi inculpaţi etc..

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic din cadrul D.G.A. – Structura Centrală, precum şi al lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Gorj, delegaţi pentru realizarea unor activități procedurale. 

 

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!