Managerul Spitalului Săpoca şi-a dat demisia. Încă o persoană a decedat

0

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că se va ocupa personal de cazul de la Spitalul Săpoca din Buzău. Conform ultimelor informații managerul spitalului și-a dat demisia. În locul lui, interimar, va fi numit directorul financiar. Din păcate, dintre cei răniți a mai murit o persoană, astfel s-a ajuns la cinci decese și opt persoane rănite.

Avem suspiciuni privind neglijenţa în serviciu, avem datoria să facem plângeri penale, procurorii vor verifica. În ultimii doi ani au fost depuse două rapoarte de agresiune, sunt caiete de incidente pe secţie. Legislaţia spune că după fiecare incident de acest gen se face o prezentare a cazului, ni s-a spus că s-au luat măsuri, am cerut dovada, nu există. Pot crede că nu s-a făcut.

Azi, voi avea o întâlnire cu membrii comitetului director, în afară de responsabilităţile celor care au fost de gardă, sunt responsabilităţi conform fişei postului ale celor care conduc secţia şi spitalul. A fost un incident absolut nefericit, nerespectarea regulamntelor duce la astfel de situaţii. Nu are legatură cu politicul, ci doar cu faptul că cineva nu şi-a respectat atribuţiile, a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a anunțat că vor fi controale la toate spitalele de psihiatrie din țară.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!