Liderul PSD și PNL au anunțat ce se va întâmpla cu pensiile românilor

0

Pentru a liniști lucrurile în Coaliţia de guvernare, premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD, Marcel Ciolacu, au ieșit împreună și au anunțat ce se va întâmpla cu pensiile românilor. Social-democrații au lansat ideea în spațiul public că doresc majorarea pensiilor cu 10%, în timp ce liberali au spus că vor o creștere de 16%. Cu toate acestea, liderii PSD și PNL au spus că ei nu au avansat nicio cifră.

Atât eu cât și premierul vedem această necesitate, ca pensiile să fie majorate. Cred că ar trebui, domnule prim-ministru, să începem discuția și să intrăm cu Legea bugetului în Parlamentul României din luna noiembrie, odată cu a doua rectificare, astfel încât să fie un semnal clar de stabilitate și predictibilitate. Atunci, sunt ferm convins că vom veni cu toate aceste lucruri, a declarat președintele PSD, potrivit digi24.ro.

Aceeași ipoteza a lansat-o și premierul României. O decizie despre majorarea pensiilor va fi văzută după aprobarea bugetului pe anul viitor.

Am discutat acest subiect împreună cu domnul președinte Ciolacu. Am discutat în Guvern posibilitatea să avem date concrete despre proiecția bugetului pentru anul 2023. Am discutat cu ministrul de Finanțe și în luna octombrie vom avea în primă analiză proiectul de buget pentru anul 2023, urmând ca, în luna noiembrie el să fie înaintat Parlamentului pentru aprobare. Dacă anul trecut am aprobat bugetul în decembrie, ne dorim – pentru că tot este aici domnul președinte –  să ne asumăm angajamentul ca în noiembrie să avem proiectul ajustat, a spus Nicolae Ciuca, potrivit sursei citată mai sus.

Foto: antena3.ro

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!