Ion Iliescu împlinește astăzi 90 de ani. Cum sărbătorește

0

Ion Iliescu își serbează astăzi ziua de naștere. Fostul președinte al României a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani.

Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, s-a născut în localitatea Olteniţa, judeţul Călăraşi, şi a dispărut în ultima perioadă din viața publică din cauza unor probleme de sănătate. Totuşi, din când în când, aflăm că Ion Iliescu se internează la Spitalul Elias din Capitală, acuzând probleme cardiace.

A fost operat la inimă

Anul trecut, în luna aprilie, Iliescu a suferit o operaţie la inimă. Problemele cardiace au apărut în 2005, când medicii i-au montat cinci stenturi, iar, în 2007, Iliescu a suferit, la Paris, o intervenţie la artera coronariană, când i s-a adăugat un al şaselea stent. Iliescu a rămas activ în viaţa publică până în 2017, după care a încetat să mai iasă din casă şi să mai scrie pe blogul său.

Venit din Partidul Comunist, Iliescu a devenit, la Revoluţia din 1989, preşedintele Consiliului Frontului Salvării Naţionale, prima structură politică a ţării, iar mai apoi preşedintele României, pentru două mandate.

Ion Iliescu este cercetat în două dosare, unul privind Revoluţia, şi unul privind Mineriadele din 1990.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!