Grefierii fac grevă generală dacă este eliminată pensia specială

0

Grefierii sunt tot mai deciși să nu dea înapoi în lupta cu guvernanții, privind eliminarea pensiilor speciale. Aceștia au anunțat prin reprezentantul lor că vor face grevă generală dacă va fi eliminată pensia specială.

Ne vom întruni într-o Adunare generală extraordinară pentru a decide alte forme de protest care vor fi adoptate în zilele următoare şi în funcţie de votul din plen de astăzi, şi în funcţie de discuţiile cu domnul prim-ministru. Se poate ajunge până la închiderea totală a instanţelor şi a parchetelor, declanşarea grevei în condiţiile legale. Având în vedere că nu am avut niciun dialog cu premierul până astăzi, în speranţa că dialogul va fi constructiv şi va urma nişte paşi legali, adică asumarea unor direcţii de către premier, există posibilitatea de a găsi o cale de rezolvare. În funcţie de ce se va întâmpla, vom lua şi noi o decizie, a spus un reprezentant al grefierilor.

Reprezentanții grefierilor merg azi la Guvern unde vor discuta cu premierul despre situația acestora.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!