
Florian Bodog nu mai este doctor în Management
Florian Bodog, fostul ministru al Sănătății, nu mai este doctor în Management după ce CNATDCU a decis să îi retragă acest titlu pentru plagiat. Sentința a venit la un an și nouă luni după sesizare.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de toți membrii prezenți la ședința care a avut loc în data de 18 iulie.
Verdictul CNATDCU vine la un an și nouă luni de la dezvăluirea că teza de doctorat a lui Bodog este plagiată, pe care am publicat-o în octombrie 2017 în exclusivitate, pe PressOne.
Fostul ministru al Sănătății mai deține un titlu de doctor în Științe Medicale, obținut în anul 2001 la Universitatea din Oradea.
Bodog este al șaptelea doctor despre care am scris că a plagiat căruia CNATDCU decide să-i retragă titlul.
#doctorinimpostura, a scris Emilia Șercan pe Facebook.
