
Elevii care iau BAC-ul cu nota 10 intră gratis la Untold și Neversea
Elevii care promovează BAC-ul cu 10 merg la Untold și Neversea gratis. Organizatorii Untold continuă tradiția de a acorda bilete gratis tuturor elevilor care încheie BAC-ul cu nota 10. Anul acesta reprezentanții celui mai mare festival oferă bilete și la turneul Neversea.
Totodată, toți elevii care s-au înscris la examenul de bacalaureat în sesiunea din vară, vor putea achiziționa abonamentul cu reducere la cele două festivaluri, în perioada 6 iunie – 7 iulie. La abonamentul pentru festivalul Untond absolvenții de liceu vor primi o reducere de 150 de lei plus taxe din prețul final al abonamentului de 550 de lei plus taxe. Cât privește abonamentul la Neversea, tinerii care dau vara aceasta BAC-ul vor primi o reducere de 195 de lei plus taxe din prețul final al abonamentului de 420 de lei plus taxe, conform tribuna.ro.
Ca în fiecare an, și în 2017 susținem performanța în educație și încercăm să le oferim tinerilor variante cât mai creative de a ajunge la evenimentele pe care le-au așteptat tot anul. Și pentru că familia UNTOLD s-a mărit cu încă un festival, cel mai mare de pe litoralul românesc, NEVERSEA, cei care dau BAC-ul anul acesta sunt și mai norocoși pentru că vor avea distracție dublă”, a declarat Adrian Chereji, director de Marketing și Comunicare Untold&Neversea.
