De la 1 iulie se va introduce certificatul digital COVID

0

Parlamentul European a decis introducerea certificatului digital al UE privind coronavirusul. Acesta va facilita libera circulație a cetățenilor în UE, în condiții de siguranță, pe durata pandemiei de COVID-19.

Certificatul va fi introdus în statele membre ale UE, care pot deja să îl emită și să îl utilizeze. El va deveni disponibil în toate statele membre ale UE începând cu 1 iulie 2021.

Certificatul va fi emis gratuit de autorităţile naţionale şi va fi disponibil în format digital sau pe suport de hârtie şi va include şi un cod QR. Documentul va dovedi că deţinătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, va fi vorba de trei certificate distincte, potrivit libertatea.ro.

Se va accesa un portal. Pe acest portal, persoana care doreşte descărcarea unui certificat va furniza câteva date. Aceste date vor fi verificate în sistemele informatice pe care le avem la dispoziţie, respectiv Registrul Naţional de Vaccinare sau Coronaforms, Registrul electronic pentru vaccinare şi aplicaţia Coronaforms pentru celelalte tipuri de certificate. După aplicarea cererii unuia dintre certificate sau mai multe, persoana care încearcă să intre în posesia unui asemenea certificat va primi în contul personal, înregistrat pe platforma informatică, acest certificat. Acest certificat poate fi ţinut fie în mod electronic, pe telefonul mobil sau pe alt device, poate fi şi printat şi poate fi prezentat autorităţilor, existând, de asemenea, aplicaţie dezvoltată care permite verificarea autenticităţii documentului prezentat, datele respectiv fiind corelate cu datele de identitate din documentele personale, a explicat directorul STS, Ionel-Sorin Bălan, pentru Digi24.

Certificatul digital al UE privind COVID va fi acceptat în toate statele membre ale UE. El va permite ca unele restricții aflate în vigoare în prezent să fie ridicate în mod coordonat.

În timpul călătoriei, titularul certificatului digital al UE privind COVID ar trebui, în principiu, să fie scutit de restricțiile privind libera circulație: statele membre ar trebui să se abțină să îi impună restricții suplimentare de călătorie, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru protecția sănătății publice.

Foto: Digi24.ro

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!