
Dan Barna: Ceea ce face acuma PSD nu e de lăudat pentru că ei o fac din disperare
Liderul USR, Dan Barna, critică PSD-ul după decizia de a impozita pensiile speciale. El consideră că totul este făcut din disperare pentru că nu mai au bani și efectiv au preluat tema susținută de atâta timp de USR.
E o necesitate pentru România, este un lucru pe care atunci când vom ajunge la guvernare îl vom face, am spus asta în mod constant. Ceea ce face acuma PSD, că încearcă să mai pună un plafon, să mai facă o impozitare, e un lucru care contribuie la repararea unei nedreptăţi sistemice, care există în această categorie. Nu e de lăudat pentru că ei o fac din disperare, nu o fac ca parte a unei politici publice asumate, adică să fim foarte clari: aici nu e niciun fel de dubiu şi asta se întâmplă pentru că timp de trei ani de zile au jumulit bugetul, şi-au bătut joc de creşterea economică generată de mediul de afaceri, a spus Dan Barna la Realitatea TV.
