Cristian Tudor Popescu explică perfect ce înseamnă societatea românească

0 49

Celebrul jurnalist Cristian Tudor Popescu a făcut o radiografie a cazului de la Caracal și a societății românești. Cuvinte dure, adevărate care dovedesc ce fel de conducători am avut de-a lungul anilor și cine ne carmuieste acum.

Doamna Dăncilă propune acum castrarea chimică a violatorilor și criminalilor. Aș propune și eu un referendum, că am tot atâta drept cât doamna Dăncilă – poate mai mare e dreptul meu, că poate adun niște cetățeni, fac inițiativă cetățenească: un referendum pentru castrarea la cap a politicienilor, în special a celor care au condus România în acești ultimi ani! Să-i castreze la cap! Și o să vă explic imediat de ce.

Combinația asta de grotesc cu absurd la acest referendum… doamna Dăncilă a sărit din baie sau de la coafor – unde-și mai schimbă o dată frizura -, a sărit de-acolo pe loc: Să facem un referendum pentru înăsprirea pedepselor!

Păi credeți dvs că individul ăsta din Caracal, dacă ar fi știut înainte să comită ce a comis, că în loc de 15 ani, o să ia 20, s-ar fi oprit? Ăștia sunt genul de infractori care sunt imuni la pedepse de orice fel.

De atâtea ori în decursul ultimilor 20 de ani am susținut ceea ce se numește pedeapsa cu moartea! Acum în SUA este reintrodusa la nivel federal, după 16 ani. Eu am argumentat atunci că nu e vorba de o pedeapsă, n-ai ce să pedepsești. Un individ ca ăsta de la Caracal, cum poate fi el pedepsit? Un astfel de individ nu poate fi decât eliminat din societate, nu pedepsit. În momentul de față, cererea de introducere a pedepsei cu moartea n-ar fi altceva decât politicianism grotesc, de cea mai joasă speță pentru că facem parte din Uniunea Europeană.

V-am spus de discursurile astea disprețuitoare față de niște cetățeni, față de niște fete, a căror vină era că erau fete și că erau tinere. Și ăștia au câte un organ sexual feminin sau masculin pe scoarță (scoarța cerebrală) când vorbesc despre ele cu dispreț: Hai, domnule, vezi-ți de treabă, că asta umblă cu unul!

Așa sunt, așa gândesc acești politicieni. Credeți că vreunul se gândește în clipa de față, are vreun moment de căință, de remușcare: băi, ce-am făcut? CE-AM FĂCUT? În toți anii ăștia cu recursul compensatoriu, cu toate alea… Păi dacă insul ăsta va fi condamnat, va fi condamnat la ce? La pușcărie pe viață nu se poate. De ce? Are peste 65 de ani. O să i se dea o anumită pedeapsă, nici pe-aia n-o s-o facă pe toată, pentru că se reduce la o treime sau la o jumătate.

Am urlat atunci de nenumărate ori (la modificarea Codurilor): ce circumstanță înseamnă să ai peste 65 de ani? Dimpotrivă, este o circumstanță agravantă. Dacă ești un puști de 18 ani, pot să concep ideea că la 18 ani nu știu, te-a luat capul, ai băut, ești tânăr și ai făcut ceva ce ai putea să regreți toată viața. Dar la 65 de ani, trecut prin toate ciururile, individul ăsta, care vedeți ce viață a avut, plină de ticăloșie, de violență, de rău făcut asupra oamenilor, asupra animalelor și pentru că a împlinit 65 de ani, nu poate fi condamnat. Ce justificare este asta?, a declarat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!