Containere pentru coronavirus în Drobeta Turnu Severin

0

Autoritățile române au hotărât ca persoanele care vin din China și intră în țară pe la punctele de trecere a frontierei din Mehedinţi, vor fi cazate în containere special amenajate pentru perioada cât rămân în carantină.

Acest lucru este valabil pentru persoanele care sunt depistate pozitiv cu coronavirus sau au fost în zonele cu infecții.

Reprezentanţii locali au pregătit cinci containere în Drobeta Turnu Severin. Potrivit conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, autorităţile sunt pregătite în eventualitatea în care, pe la cele trei punte de trecere a frontierei din judeţ, ar intra în ţară persoane care vin din China, acestea să poată fi băgate imediat în carantină.

Suntem un judeţ care are două treceri de frontieră terestre şi una navală. În situaţia în care există posibilitatea ca prin aceste puncte să intre în ţară persoane care au fost în China, noi avem obligaţia să găsim nişte spaţii în care să le putem carantina, dacă persoanele respective nu au domiciliul aici.

Adică, să stea în supraveghere medicală timp de 14 zile pentru a se vedea dacă există sau nu probleme(…) Nu am avut nici un caz până acum, dar dacă e o situaţie, trebuie să fim pregătiți, a declarat, pentru Mediafax, Miruna Constantin, manager DSP Mehedinţi.

În cazul în care o persoană trece prin aceste puncte de frontieră și vine din China, un echipaj medical poate ajunge la fața locului în maxim o oră.

Primele spaţii găsite de autorităţi au fost în Drobeta Turnu Severin. Primarul oraşului, Marius Screciu, a declarat, că sunt cinci containere, în care pot fi cazate 10 persoane.

Ni s-au cerut nişte spaţii de locuit. Primăria nu are. În schimb, a pus la dispoziţie cinci containere bine echipate, le-am luat pe un proiect România-Bulgaria, containere care sunt legate la electricitate, la canalizare, au o cameră cu două paturi, duş, baie, încălzire, toate puse la punct, a declarat Marius Screciu, primarul orașului Drobeta Turnu Severin.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Citește mai multe aici!