
A fost publicat raportul Comisiei de la Veneția
Comisia de la Veneția a publicat, ieri, raportul privind legile justiției din România și ce trebuie modificat. Este criticată înfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, care riscă să devină „un obstacol în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate”.
Comisia Veneţia constată cu regret că cele mai problematice elemente ale reformelor din 2018, identificate în avizul din octombrie 2018, fie au rămas neschimbate, fie s-au agravat. Cele mai importante aspecte ale reformelor din sistemul judiciar sunt următoarele:
– cel mai alarmant, Guvernul continuă să efectueze amendamente legislative prin ordonanţe de urgenţă. Deşi Constituţia indică în mod clar că aceasta ar trebui să fie o măsură de excepţie, legiferarea prin ordonanţe de urgenţă rămâne o rutină (…);
– motivele pentru crearea Secţiei speciale pentru investigarea delictelor penale din sistemul judiciar, cu o jurisdicţie definită vag, rămân neclare (…);
– schema de numire sau revocare a procurorilor de rang înalt rămâne în principal aceeaşi, ministrul Justiţiei jucând un rol decisiv în această procedură, fără a exista puteri de contrabalansare ale preşedintelui României sau ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM);
– este posibilă revocarea procurorilor aflaţi deja în funcţii prin recurgerea la noi criterii de eligibilitate, alese arbitrar. Comisia Veneţia îndeamnă autorităţile române să nu aplice noile criterii de eligibilitate în cazurile procurorilor care erau deja în funcţii în momentul în care au fost adoptate amendamentele respective, se arată în raportul Comisiei Europene pentru Democraţie prin Lege (Comisia de la Veneţia), un organism din cadrul Consiliului Europei (CoE).
