
Alexandru Rafila vrea noi schimbări în Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că în anii următori va fi desfășurat un program-pilot, în care medicii vor putea lucra peste program contra-cost. Cu alte cuvinte, se va testa dacă într-o unitate sanitară publică, după încheierea programului de lucru, un medic poate desfășura această activitate în sistem privat.
Nu e vorba de o taxă suplimentară sau de o taxare dublă a pacienților. E vorba doar de un proiect-pilot propus în această strategie, care trebuie să se desfășoare între 2026-2028. Strategia e supusă dezbaterii publice, dacă guvernul nu consideră oportun acest proiect-pilot, poate să dispară.
Pacientul plătește la spital faptul că vrea să fie consultat, operat sau investigat de un anumit medic. Nu înseamnă că e împiedicat să aibă acces la serviciile medicale. În momentul de față această opțiune există doar în zona unităților sanitare private și propunerea de pilot este pentru 1, 2, 3 unități – în care să se încerce în spitalele respective – dacă medicii vor să lucreze peste program, să poată să desfășoare această activitate în regim privat. E vorba de reținerea unei sume de bani de spitalul public și cu altă sumă e retribuit medicul sau asistenta pentru activitatea suplimentară, a declarat Alexandru Rafila.
