
Inflația în România a ajuns la 15,9%
Institutul Național de Statistică a anunțat că în România rata inflației a ajuns la 15,9%. O situație economică foarte dificilă cu care țara noastră nu s-a mai confruntat de ani.
Este o creștere spectaculoasă și o inflație de 15% este ceva ce n-am mai văzut în ultimii 10 – 15 ani, ceea ce ne arată că puterea de cumpărare, pentru toți cetățenii, și pentru cei săraci, și pentru cei bogați, este puternic afectată. Și aș mai spune că este rata medie a inflației, pentru că dacă ne ducem către produsele din coșul cetățeanului, rata inflației este mult mai mare. Lucrurile de primă necesitate sunt mult mai scumpe decât anul trecut, a precizat Adrian Bența, la Antena 3.
Preţurile de consum în luna septembrie 2022 comparativ cu luna august 2022 au crescut cu 1,3%.
Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 13,1%.
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 este 15,9%.
Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) este 11,8%.
Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2022 comparativ cu luna septembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2021 – septembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2020 – septembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 10,2%, se arată în comunicatul INS.
