Guvernul va sesiza Curtea Constituțională a României privind moțiunea de cenzură

0

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ludovic Orban a fost citită joi în Parlament. Premierul a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională a României privind un posibil conflict între executiv și legislativ în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură în sesiune extraordinară.

Am luat decizia să declanșăm conflictul juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern. În ce hal a ajuns PSD să facă ce nu s-a făcut în 30 de ani, să depună moțiune în vacanța parlamentară. Din punctul nostru de vedere acest lucru trebuie clarificat. Litera Constituției duce la o concluzie clară. Moțiunile nu pot fi depuse în vacanță parlamentară, a declarat Ludovic Orban.

Premierul a cerut Parlamentului să suspende viitorul vot pe moțiunea de cenzură până când CCR se va pronunța.

Finalizăm sesizarea și o depunem. Le spun celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura. Până nu se pronunță CCR e neconstituțional să se deruleze procedura. A nu ține cont de acest conflict și a te duce înainte ar fi o dovadă suplimentară de iresponsabilitate, a mai declarat Ludovic Orban.

Partidul Social Democrat a depus în Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ludovic Orban. Textul este intitulat „Guvernul PNL – De la pandemie la pande-mită generalizată” și critică situația economică a țării și felul cum a fost gestionată pandemia de coronavirus.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!