Teodor Meleșcanu a demisionat din fruntea Senatului

0

Teodor Meleșcanu a decis să demisioneze din fruntea Senatului după ce judecătorii CCR au decis că numirea sa în funcție a fost neconstituțională.

Am decis să mă retrag din funcția de președinte al Senatului, deși nu a fost publiată decizia CCR, a anunțat Teodor Meleșcanu, în plen.

PSD îl susține ca interimar la șefia Senatului pe Titus Corlăţean, în timp ce liberalii o vor pe Alina Gorghiu al doilea om în stat.

Judecătorii constituţionali au stabilit, în 22 ianuarie, că alegerea lui Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului s-a făcut nelegal. El a fost susţinut de PSD ca fiind din partea grupului ALDE, însă partidul lui Călin Popescu Tăriceanu îl exclusese.

Partidul Social Democrat are majoritate în Senat și până la organizarea unor noi alegeri social-democratul Titus Corlăţean va fi preşedinte interimar.

Sesizarea de neconstituționalitate depusă la CCR a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai grupului parlamentar al Partidului Alianței Liberalilor și Democraților, ai grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară, ai grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum și de senatori neafiliați.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!