
FRF este anchetată de DIICOT
Federația Română de Fotbal are zile grele în această perioadă. Procurorii DIICOT anchetează, deocamdată în rem, FRF pentru constituirea de grup infracțional organizat la delapidare și evaziune fiscală.
Pe rolul DIICOT – Structura Centrala se afla inregistrata o cauza penala in care se efectueaza urmarirea penala in rem pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, fapta prevazuta si pedepsita de articolul 367 NCP, delapidare, fapta prevazuta si pedepsita de articolul 295 NPC, si evaziune fiscala, fapta prevazuta si pedepsita de articolul 9 din L.241/2005. Alte aspecte legate de acest dosar nu pot fi comunicate in acest moment, se arata intr-un raspuns transmis de DIICOT pentru Gazeta Sporturilor.
Cercetarea vizează banii primiti de FRF de la UEFA pentru organizarea Campionatului European 2020. Există informații conform cărora o parte dintre acești bani au fost utilizați în altă parte, inclusiv în campania electorală a lui Răzvan Burleanu de anul trecut.
Federația Română de Fotbal a venit imediat cu un punct de vedere.
Referitor la materialul de presă cu titlul ‘DIICOT a intrat în Casa Fotbalului, sediul FRF’, publicat astăzi, 6 ianuarie, de Gazeta Sporturilor, Federaţia Română de Fotbal are următorul punct de vedere:
1. Reprezentanţi ai DIICOT nu au fost prezenţi la Casa Fotbalului şi nici nu au cerut informaţii sau documente aşa cum se pretinde în materialul de presă.
2. În materialul citat al Gazetei Sporturilor, se aduc acuzaţii actualei administraţii a FRF, acuzaţii care sunt pure speculaţii şi nu au nicio bază reală.
3. Federaţia Română de Fotbal reafirmă că toate operaţiunile financiar-contabile şi cu caracter sportiv sunt derulate într-o totală transparenţă faţă de membrii afiliaţi şi faţă de autorităţi. FRF are întreaga disponibilitate să pună la dispoziţia instituţiilor abilitate ale statului toate documentele şi informaţiile în cazul în care acestea vor fi solicitate, se arată în documentul FRF.
