Viorel Hrebenciuc, Laura Georgescu, Narcisa Iorga și Gheorghe Ștefan, condamnați la ani grei de închisoare

0

Condamnări pe bandă rulantă la Tribunalul București. Viorel Hrebenciuc a fost condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul intervențiilor pentru licența Giga TV. De asemenea, fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan a primit 3 ani și 9 luni de închisoare, iar fosta șefă a CNA Laura Georgescu  a fost condamnată la 4 ani și 4 luni închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.

Ulterior datei de 17.09.2013, dată la care CNA a decis retragerea licenţei audiovizuale pentru un post TV, suspecta Iorga Narcisa – Clementina, membru al CNA, a îndrumat persoana care controla societatea comercială deţinătoare a postului de televiziune respectiv, să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul pe care ceilalţi membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestaţia pe care postul TV respectiv intenţiona să o formuleze. În acest context, Iorga Narcisa a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze şi capaciteze, pentru ca aceştia, la rândul lor, să îi influenţeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să îşi exercite influenţa şi autoritatea. În acest context, printre oamenii politici nominalizaţi de Narcisa Iorga, s-a numărat şi parlamentarul Viorel Hrebenciuc. Persoana respectivă i-a solicitat sprijin deputatului Hrebenciuc Viorel, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcţionari din cadrul Consiliului Naţional al Audiovizualului (C.N.A) ca instituţia ce reprezintă singurul organ de reglementare în domeniul audiovizualului să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licenţa pentru postul de televiziune respectiv, se arată în comunicatul DNA.

În şedinţa CNA din 17 septembrie 2013 i-a fost retrasă licenţa postului Giga TV, controlat de Gheorghe Ştefan, decizia fiind luată cu şapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu) şi patru „împotrivă” (Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Florin Gabrea şi Radu Călin Cristea) din 11 membri prezenţi.

După două săptămâni, respectiv la 1 octombrie 2013, CNA a revenit asupra deciziei, cu şase voturi în favoarea postului Giga TV (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Viorel Vasile Buda şi Răsvan Popescu) şi patru împotriva acestuia (Laura Georgescu, Lorand Turos, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea), din 10 membri prezenţi.

Citește

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. AcceptăCitește mai multe aici!